încerc
să-ţi mângîi interiorul coapselor
dar tu
îmi îndepărtezi delicat mâna
aluneci
senzual de-a lungul pieptului meu
şi simt
pentru o secundă buzele tale fierbinţi
pe pântecul meu

te ridici
în coate şi mişti uşor din cap
alintându-mă
cu pletele tale bogate
atingi şoldul stâng cu palma
care alunecă în jos
de-a dreptul impudic

apoi
duci încet mâna spre gură
îmi lipeşti degetul de buze
şi şopteşti pe un ton lasciv
şşşşşşş!                                          
  te muşc
uşor de deget
mă las pe tine
cu toată greutatea mea
sarutându-te pătimaş
parcă o eternitate

apoi
te retragi de lângă mine
privindu-mă cu surprindere
mânie şi dragoste totală

te culci pe spate                                          
şi intri din nou în lumea
gândurilor
neîmpărtăşite vreodată în doi                    
trecându-ţi un picior cu gingăşie
peste trupul meu

 

Mi-am intrebat inima, sufletul si mintea ce sa fac in continuare, acum cand suntem in impas... Si mi-au raspuns: orice s-ar intampla, dragostea pentru tine va ramane si va straluci mereu in inima mea; imaginea ta imi va invalui mereu mintea, iar amintirile noastre mereu imi vor innaripa sufletul. Este dincolo de puterile mele sa ma rup de dragostea ce ai sadit-o in fiinta mea. 

Sa-mi spuna si mie cineva daca poate... cine spune ca dragostea e ceva frumos...? Cine spune ca e un vis?... Daca sunt de neatins... m-am saturat de vrajeala... chiar nu este nimeni sa inteleaga ca astazi dragostea e falsificata... originalul s-a pierdut de mult.. nimeni nu stie... ce e de fapt.. iar daca te multumesti doar cu iluzii inseamna ca esti o persoana slaba... in fine nici eu nu mai stiu ce gandesc... Mi-ar fi placut ideea de a nu fi existat... 

Am trait dezamagirea iubirii si am invatat ca totul se termina asa cum incepe, pe neasteptate. Ca indiferet de modul in care vine, ea pleaca lasand urme adanci. M-a surprins ca nu m-am vindecat niciodata complet. Ca intotdeauna a mai ramas ceva de spus. Mi-am zis ca probabil asa e cand iubesti pe cineva. Nu poti sa ti-l mai scoti din suflet, chiar daca viata va poarta in directii diferite. Am ramas un suflet pustiu , ratacit in lumea asta atat de rece , lipsita de sens ..... traiesc hranindu-ma cu amintiri... Ce lume-i asta unde sunt condamnat si pedepsit pt ca vreau sa iubesc....... unde nimeni nu mai intelege iubirea absoluta.... de ce as mai ramane .... sa distrug iubirea... e un sentiment ce trebuie pretuit , nu distrus...... Si n-au decat sa nu ma inteleaga ..... eu nu voi renunta .

  Sunt o fiinta care iubeste si nu este iubita. Oare de ce este asa de greu, sa nu fii inteleasa, sa nu fi apreciata? sunt multe semne de intrebare??? Voi avea parte si eu de cineva care sa ma iubeasca si sa-l iubesc? Nu-mi pierd speranta. 

Ma plimb in ploaie sperand ca te gasesc, te strig si imi raspunde vintul, iar poaia imi rasunde ca tu esti linga mine invaluindu-mi trupul in picaturile de poaie, iar vintul imi sterge lacrimile ajungind pe obrazul tau ori unde te ai afla tu... 

Te caut ,dar nu te gasesc,te strig si mi raspunzi,te chem dar nu vii ma intreb esti doar un freamat de vint, o raza de caldura,o picatura de ploaie ce mi atinge trupul meu fierbinte ,daca ai fi teas lasa sa ma cuprinzi in intregine ,unde esti te rog raspundemi?  Fericirea e un dram de bucurie dintr-o picatura mare de necaz. Prietenul adevarat este acea persoana care stie sa-ti fie alaturi atunci cand ai nevoie de el si nu cere despagubiri pentru asa niciodata. Femeia este asemeni unei viori insa pe strunele ei pot canta si virtuozii si profanii. Fiecare suflet e coarda celipseste din lira vietii. Fiecare suflet e jocul de-a lumina cu haina curcubeului rupta in ghimpi oteliti. Fiecare suflet e un cant care aude cea dintai si cea din urma vibratie a necuprinsului pana in strafunduri, pana dincolo....

Nu stiu daca m-ai iubit, caci pentru mine dragostea nu se rezuma la vorbe. Tu esti o femeie curioasa si vrei sa pui ratiune si acolo unde este nevoie de uitarea de sine. Cred ca nici un barbat nu te va intelege. Daca nu ai fi fost orgolioasa cu mine ti-as fi scos din cap toate ciudateniile care te fac o femeie incomoda. Trebuie sa intelegi si sa inveti ca un barbat cat de stricat sau nenorocit ti s-ar parea mai are in el o ramasita de demnitate umana.A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti: teama, speranta, durerea, bucuria, placerea, sa nu depinda decat de o singura fiinta... de ea... A-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa gandesti cum ai putea sa o faci pe zi ce trece mai fericita!

In rochii de matase si dantele trece iubirea fredonand.O strig,o chem si ea zambeste...:\"Copil ce esti!Eu sunt un fulg!\" Alerg,o prind,o strang in brate,ea se desprinde rugator: \"Copil ce esti,dar intelege! Eu sunt un simplu muritor!\" Cad in genunchi ca la icoane si urmele i le sarut... Ea ma priveste hotarata:\"Copil ce esti! Ce pot sa-ti dau mai mult?!\" Ramai sa te cuprind o clipa apoi precum un fulg sa ne topim. Imi e de-ajuns sa mor cu tine ca-n vesnicie sa traim...!

Un gand pustiu mi-a ranjit descult ca nu am sa te mai vad,si mi-a surpat toate visele in fantana de dor a timpului nesperat. M-am ascuns in palme ca intre doua priviri asteptand o minune sau o speranta albastra pa care s-o inalt ca pe un steag in pustiul prin care gandul trece ranjind... Am sa te mai vad,nu-i asa?....Ochiul meu nu percepe realitatea .... minata de dorinta de a descoperi adevarul, vad in interiorul meu doar speranta. Dragostea mea fata de tine a fost cea mai mare nebunie, dar a fost o nebunie frumoasa. Stiu... ca uneori valurile vietii ma arunca pe un mal unde ma lasa sa ma descurc singura in sentimentele si problemele mele, dar de ce anume acum?

Ai aparut ca un curcubeu, mi-ai luminat cele mai intunecate si nepatrunse ganduri... Am stiut atunci ca trebuie sa vin la tine... de atunci suntem un univers, fiecare stea e a noastra, fiecare rasarit e pentru noi, iar apusul e doar o chestiune de timp... Te-am asteptat cum asteapta desertul ploaia, esti ceea ce ursitoarele mi-au prezis dar nu mi-ai spus unde sa caut.. Erai langa mine, dar ce mult mi-a luat sa te gasesc... sa iti spun cat te iubesc...!!!

 Fiecare nopate, fiecare atingere, fiecare sarut pe care mi le-ai daruit le pretuiesc mai mult decat propria-mi viata!! Ma pierd in cuvinte si in ceea ce nu se poate numi dragoste pentru ca este mai mult decat atat!!!!! Tu esti speranta mea de a trai....!!! Te iubesc.....!!!

Ce caut ? O adiere de vraja . O scanteie de magie . Sunt doar o umbra De ce prefer eu noaptea ? De ce imi place frigul ? De ce aleg singuratate si la tine nu mi-e gandul ? De ce trec zorii ? De ce se scurg? De ce tu stai cu mine si eu de tine fug ? De ce sunt doar o umbra pe care tu o vezi , cand vrei ca sa o simti dispare si o pierzi ? Ai vrea sa fiu cu tine , ma cauti , ma astepti ... In ceata ma topesc si iar si iar ma pierzi ! Alerg in labirintul abisului si sper ... Sa pot sa inteleg iubirea si sa ma inalt la cer ! Dar in zadar eu caut daca de tine fug Si las in urma altii , care la mine plang . Caci sufletul ce piere suflare nu mai are Si nici speranta ca viata lui nu moare ! Incerc sa te descompar dar eu nimic nu simt , In timp si-n spatiu ma pierd in labirint ! Eu nu pot intelege ceva ce eu nu stiu , Tu imi oferi iubire dar eu nu pot ca sa simt . La mine totul e , adesea , in viata trecator , Ma plictisesc de toate si visele imi mor . Asa sunt eu , o adiere , nimic mai mult ! Sunt doar o umbra si simt ca incet ma duc . Se sting luminile , afara-i ceata Si intunericul domneste . Stau la oglinda si vad in fata Singuratatea ce ma topeste . Nu cred sa pot iubi vreodata Sufletul meu e inghetat . Sunt ca o naluca ciudata De o atingi dispare imediat . Alerg in noapte intr-un labirint In al meu vis la infinit , Cand fulgere cad langa mine Si vintul rece ma cuprinde , Prin ploaia deasa care curge Eu fug si fug mereu de tine ! De ce ? Nu stiu ! Ce e cu mine? Sunt doar o umbra care dispare in zori , Asa cum piere in vant mireasma unei flori ! O amintire eu voi fi , cand ceata lent ma va topi ! Sunt precum o oglinda in care nu vezi nimic , decat pe tine , ... dar nu si pe mine , fiind o poarta magica catre un alt taram necunoscut , iar daca o privesti iti fura puterea , raminindu-i prizionier . Sunt precum o mare argintie in care te inunzi . Sunt un mister , un necunoscut , pe care nu-l poti descoperi . Sunt doar un vis ... ce nu poti ca sa-l uiti ! Nu exista nimeni care sa poata sa ma ridice din prapastia tristetii si a singuratatii in care am cazut , sau cineva care sa ma opreasca din goana neincrederii si a mahnirii cea fara de sfarsit , ratacind in ceata destinului meu , care ma sufoca cu nebuloase nelamuriri , pierzandu-mi sperantele in acest labirint al vietii mele , stropind in jur picaturi de sange ale unei iubiri otravite , care zace in intunericul sufletului , lipsit de mangaieri si iubire , ...... la nesfarsit ......la infinit....

Niciodata nu mi-am dorit sa fiu invingator; Ci doar sa iubesc si sa fiu iubit. Nu mi-am dorit vreodata sa-i fiu cuiva Dusman de moarte, Aceasta fiindca nu am luat nimic. Doresc sa dau... insa cum de am devenit agresor in ochii Altora.... O neintelegere! Adanca precum o stramtoare! Astfel stau impreuna cu nenumarate Fiinte tacute, Puternic in ciuda mea insumi. Cateodata, mi se smulge un oftat prelung; Nici nu m-am gandit vreodata ca oftatul va avea Un ecou atat de puternic! insa nu pot retine oftatul ce se naste Din amaraciunea mea Ori din cantatul celui satisfacut, aidoma unei vrabii, deoarece Iubesc si sunt iubit Aceasta este esenta amarelii: Cu propriile-mi maini trebuie sa frang cantecul Din gatlejul meu nascut

scrisoare catre mos nicolae

Mă uit la foaia asta de hârtie moşule şi mă intreb dacă-mi ajunge loc să scriu în ea tot ce voiesc să-ţi cer.
Mă gândesc că mi-ai rămas dator, că tot ce mi-am dorit cândva, am amânat mereu pe altă dată, dar nu mă plâng, de fiecare dată ai ştiut matale să alegi ce e mai bine pentru mine.
Bunăoară pe când uitam să fiu cuminte, în loc să pui în cizmuliţe nuieluşa care să îmi aducă aminte de cum ar trebui să fiu, tu mi-ai lăsat în dar o tânără subţire.
Erai sărac pe-atunci moşule, că fata era dezbrăcată şi a trebuit să o învelesc în păturica mea.
Nu pot să zic nimic de ea, că am păstrat-o până azi, doar că mi s-a părut a fi un schimb, fiindcă ţi-am pus în sac atunci, toată copilăria pe care o aveam în suflet şi lumea cu alţi ochi am început s-o văd.
Mai ştiu de seara aia în care cizmuliţa roşie care te aştepta, stătea în cap la fiul meu.
Te înţeleg că n-ai avut unde să-mi laşi cadoul mult râvnit.
În seara aia am zâmbit cât pentr –un milion de sărbători, căci din cizmuliţă trebuie să fi ieşit atâtea glume şi-atâta bună dispoziţie în casa mea.
Făceai minuni adese ori şi aduceai la cei săraci puţină alinare.
Eu nu te mai vedeam, fiindcă eram pe la serviciu an de an, aşa că mă mulţumeam să-ţi ghicesc surâsul prin casele străine.
Mă tot întreb dacă aş fi putut să fiu măcar o dată cuminte, ce dar de preţ mi-ai fi adus?
Sunt mulţumit că încă sunt, că am în jur persoane dragi, că mi-ai lăsat iubirea să-mi lumineze drumul, că pot să râd de toate şi de tot şi am răbdare să te-aştept an după an.
Ce pot să-ţi cer Moş Niculae, acum când simt că sunt bătrân la fel ca tine?
Poate c-ar fi mai bine, să duci din visele pe care le-am purtat, la cei care mă ştiu şi încă se mai întreabă dacă îmi merge bine.
Doar cizmuliţa o păstrez, chiar dacă roşul de odinioară s-a cam şters de timpul care apurtat-o an de an şi uite, am să fac bocancii mei să strălucească, nu că mi-o ceri, dar ştiu de ieri, că-i drumul lung spre veşnicie, o să mă rog şi pentru tine un pic să ai putere să bucuri pe cât mai mulţi, o să te-aştept cu zâmbetul pe buze şi o să pun într-un borcan nuieluşa de la tine să fie verde cât mai mult şi să-mi arate drumul către stele.

Autorul

Titlul

Continut Mă uit la foaia asta de hârtie moşule şi mă intreb dacă-mi ajunge loc să scriu în ea tot ce voiesc să-ţi cer. Mă gândesc că mi-ai rămas dator, că tot ce mi-am dorit cândva, am amânat mereu pe altă dată, dar nu mă plâng, de fiecare dată ai ştiut matale să alegi ce e mai bine pentru mine. Bunăoară pe când uitam să fiu cuminte, în loc să pui în cizmuliţe nuieluşa care să îmi aducă aminte de cum ar trebui să fiu, tu mi-ai lăsat în dar o tânără subţire. Erai sărac pe-atunci moşule, că fata era dezbrăcată şi a trebuit să o învelesc în păturica mea. Nu pot să zic nimic de ea, că am păstrat-o până azi, doar că mi s-a părut a fi un schimb, fiindcă ţi-am pus în sac atunci, toată copilăria pe care o aveam în suflet şi lumea cu alţi ochi am început s-o văd. Mai ştiu de seara aia în care cizmuliţa roşie care te aştepta, stătea în cap la fiul meu. Te înţeleg că n-ai avut unde să-mi laşi cadoul mult râvnit. În seara aia am zâmbit cât pentr –un milion de sărbători, căci din cizmuliţă trebuie să fi ieşit atâtea glume şi-atâta bună dispoziţie în casa mea. Făceai minuni adese ori şi aduceai la cei săraci puţină alinare. Eu nu te mai vedeam, fiindcă eram pe la serviciu an de an, aşa că mă mulţumeam să-ţi ghicesc surâsul prin casele străine. Mă tot întreb dacă aş fi putut să fiu măcar o dată cuminte, ce dar de preţ mi-ai fi adus? Sunt mulţumit că încă sunt, că am în jur persoane dragi, că mi-ai lăsat iubirea să-mi lumineze drumul, că pot să râd de toate şi de tot şi am răbdare să te-aştept an după an. Ce pot să-ţi cer Moş Niculae, acum când simt că sunt bătrân la fel ca tine? Poate c-ar fi mai bine, să duci din visele pe care le-am purtat, la cei care mă ştiu şi încă se mai întreabă dacă îmi merge bine. Doar cizmuliţa o păstrez, chiar dacă roşul de odinioară s-a cam şters de timpul care apurtat-o an de an şi uite, am să fac bocancii mei să strălucească, nu că mi-o ceri, dar ştiu de ieri, că-i drumul lung spre veşnicie, o să mă rog şi pentru tine un pic să ai putere să bucuri pe cât mai mulţi, o să te-aştept cu zâmbetul pe buze şi o să pun într-un borcan nuieluşa de la tine să fie verde cât mai mult şi să-mi arate drumul către stele.

Trimite

cand din framantari se naste nimicul

Uneori e camera goală, doar tu şi patru pereţi care te privesc ca pe o pradă prinsă-n capcana deznădejdei şi atunci parcă ai vrea să te agăţi de orice ca să ajungi măcar şi pentru o clipă iarăşi lângă visele tale.
Odată înghiţit de acea pustiire sufletească, se întâmplă să nu-i mai auzi pe cei de lângă tine, să-ţi pară străini şi să-i ignori pe nemerit.
Nu ai nevoie de justificări pentru răutăţile gratuite, ţi se pare că lumea-i pe dos şi doar tu mai deţii controlul normalităţii.
Îţi simţi capul prins într-un cleşte imens, ochii se ascund după gene, în gură ai un gust nefiresc de metal, iar stomacul parcă ar ţine acolo o greutate înghiţită în piaţă.
O fotografie are puterea de-a te atrage ca un vortex într-un trecut din care n-ai mai vrea să ieşi şi atunci când revii în lumea reală îţi e destul de greu să spui ce mai doreşti de la viaţă.
Se întâmplase ca, departe de lumea monotonă căreia îi aparţineam, să cred pt o clipă că pot retrăi sentimente de altă dată. Mintea substituise cea mai importantă persoană din viaţa mea şi te pusese pe tine personaj principal în acel tablou mirific în care toţi cei care ne înconjurau erau veseli, cu un chef nebun de a trăi, de a râde, de a fi mai buni.
Rupt din acel peisaj, am rămas confuz şi singur iar.
N-aveam cum să îţi spun dacă mă îndrăgostisem sau era doar dorinţa de a simţi prin toţi porii aerul tinereţii pe care ţi-l dă o presroană pe care o simţi f aproape.
Când nu ştii ce se întâmplă cu tine, n-ai cum să vorbeşti despre toate ce simţi şi atunci te retragi iar între patru pereţi şi aştepţi ca realitatea să te inunde.
Într-un final te reîncadrezi în monotonia cu care te învăţasei şi te minţi că n-a fost nimic, îţi spui că se mai întâmplă să rătăceşti prin imaginaţie, că se poate trăi cum visezi doar dacă ai puterea să priveşti către ea cu alţi ochi, fără judecată şi fără teama de-a nu fi judecat.
Ne ascundem după principii şi reinventăm linia dreaptă pt căderea spre neantul care ne aşteaptă ca unică certitudine a vieţii.
Murim în fiecare zi câte puţin, dar atunci cred că am pierdut prea mult din viaţă.
Tu zici că mă înţelegi şi atunci când te iubesc şi atunci când nu mai ştiu ce se întâmplă cu mine.
O să vorbim, dar până atunci mai am multe de dsicutat doar cu mine.

Autorul

Titlul

Continut Uneori e camera goală, doar tu şi patru pereţi care te privesc ca pe o pradă prinsă-n capcana deznădejdei şi atunci parcă ai vrea să te agăţi de orice ca să ajungi măcar şi pentru o clipă iarăşi lângă visele tale. Odată înghiţit de acea pustiire sufletească, se întâmplă să nu-i mai auzi pe cei de lângă tine, să-ţi pară străini şi să-i ignori pe nemerit. Nu ai nevoie de justificări pentru răutăţile gratuite, ţi se pare că lumea-i pe dos şi doar tu mai deţii controlul normalităţii. Îţi simţi capul prins într-un cleşte imens, ochii se ascund după gene, în gură ai un gust nefiresc de metal, iar stomacul parcă ar ţine acolo o greutate înghiţită în piaţă. O fotografie are puterea de-a te atrage ca un vortex într-un trecut din care n-ai mai vrea să ieşi şi atunci când revii în lumea reală îţi e destul de greu să spui ce mai doreşti de la viaţă. Se întâmplase ca, departe de lumea monotonă căreia îi aparţineam, să cred pt o clipă că pot retrăi sentimente de altă dată. Mintea substituise cea mai importantă persoană din viaţa mea şi te pusese pe tine personaj principal în acel tablou mirific în care toţi cei care ne înconjurau erau veseli, cu un chef nebun de a trăi, de a râde, de a fi mai buni. Rupt din acel peisaj, am rămas confuz şi singur iar. N-aveam cum să îţi spun dacă mă îndrăgostisem sau era doar dorinţa de a simţi prin toţi porii aerul tinereţii pe care ţi-l dă o presroană pe care o simţi f aproape. Când nu ştii ce se întâmplă cu tine, n-ai cum să vorbeşti despre toate ce simţi şi atunci te retragi iar între patru pereţi şi aştepţi ca realitatea să te inunde. Într-un final te reîncadrezi în monotonia cu care te învăţasei şi te minţi că n-a fost nimic, îţi spui că se mai întâmplă să rătăceşti prin imaginaţie, că se poate trăi cum visezi doar dacă ai puterea să priveşti către ea cu alţi ochi, fără judecată şi fără teama de-a nu fi judecat. Ne ascundem după principii şi reinventăm linia dreaptă pt căderea spre neantul care ne aşteaptă ca unică certitudine a vieţii. Murim în fiecare zi câte puţin, dar atunci cred că am pierdut prea mult din viaţă. Tu zici că mă înţelegi şi atunci când te iubesc şi atunci când nu mai ştiu ce se întâmplă cu mine. O să vorbim, dar până atunci mai am multe de dsicutat doar cu mine.

Trimite

oglinda sufletului

Scriu acum pentru toate femeile,sa stie ca sunt frumoase si pentru toti barbatii,sa vada frumusetea femeilor din jurul lor.In general femeile plang,mai usor sau mai greu,uneori in fata altora,alteori ascunse ,fara sa stie nimeni.De ce plang femeile?Pentru ca sunt femei!Pentru ca toate femeile plang fara motiv . Fals........... Cand Dumnezeu a facut femeia a vrut sa fie o fiinta deosebita . I-a facut umerii destui de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili. I-a dat forta de a da viata si aceea de a accepta respingerea cu,care o trateaza adesea proprii copii. Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si a oboselii.I-a dat sensibilitatea de a-si iubii copii cu o dragoste neconditionata,chiar si atunci cand ei o ranesc cumplit.I-a dat forta care-i permite sa continuie,atunci cand toata lumea abandoneaza.I-a dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramane alaturi cu aceeasi tarie.Si,in fine ,i-a dat lacrimi sa planga atunci cand simte nevoia.Asta inseamna ca femeia chiar este deosebita,asa cum a vrut Dumnezeu,frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta,nici in chipul ei,nici in coafura.Frumusetea unei femei sta in ochii ei.Aceasta e poarta catre inima ei,locul unde se adaposteste dragostea.Si adesea ,lacrimile ei sunt cele prin care poti sa-i zaresti inima.Toate femeile sunt frumoase,de fapt toti oamenii sunt frumosi,trebuie doar sa ne uitam in jur ca sa descoperim aceasta frumusete

Unite au fost a nostre inimi
Cand tu mi-ai dat sa beau din cupa fericirii.
Dar astazi noi traim ca doi straini,
Si duc doar eu povara grea a despartirii.

Ma iarta acum ca voi pleca.
Din viata ta... eu voi iesi.
Pierduta sunt ca lacrima.
Pe drumul tau... eu nu voi mai pasi.

Tu... daca inca ma iubesti,
Trimite-mi, doar, din cand in cand,
Pe-o raza de la soare... vesti,
Ca esti mult fericit!Si... doar atat.

Acum eu plec din viata ta,
Tot trista cum am si intrat,
Plangand ca soarta iar mi-e grea,
Iar dragostea o vad iar un pacat.

Am fost ca Eva in Eden,
Cand marul sarpelui a gustat.
Si port ca ea, pentru etern,
Pacatul dragostei... cumplit pacat.

Acum... ca dar la despartire,
Sarut in lacrimi iti trimit.
Ramai pe veci a mea iubire,
Iar darul meu... e ultimul sarut!