eu sunt un inger

eu sunt un înger, am aripi sub piele. am fâşii de disperare sub unghiile mele prelungi şi mâinile îmi sunt mânjite de sângele unei naşteri mai violente decât a mea. mai multe nu-ţi pot spune acum. în tăcerea mea sunt scene largi şi claruri de lună şi actori visându-se în alte lumi, sunt despărţiri îndurerate, aşa cum este despărţirea noastră, sunt lovituri de bocanc în burţi de câine, sunt scrumiere cu desene complicate de scrum de ţigară, şi volănaşele rochiţei verzi a surorii mele care au tresărit toate când mama şi-a trecut cu grabă şi cu sete peste obrajii ei palma. e atâta violenţă în mine, sunt crime inimaginabile comise la fiecare încheietură a mâinii mele, sunt lupte sângeroase de stradă, masacre, însă ajung atât de greu la suprafaţă, şi atât de rar pentru că eu sunt un înger şi pielea mea ascunde totul ca o copertă opacă şi foarte frumos colorată. dar dacă o să vii foarte aproape de mine şi o să-ţi apropii palmele de tâmplele mele, o să te fac să auzi în ele zvonul suferinţei pe care o îndur clipă de clipă. o să te las să întârzii lângă mine, să-mi simţi coatele, genunchii, pomeţii obrajilor cu mâinile tale agere de orb, o să te las, numai pe tine, să-mi intri cam un centimetru sub piele şi să îmblânzeşti suferinţa mea infinită, să-mi mângâi foarte uşor aripile înfăşurate în jurul meu, cu vârfurile îndreptate spre inimă. mângâierile tale sunt răcoroase ca pentru un bolnav mistuit de febră. dar pielea mă strânge tot mai tare, aripile se înfăşoară în jurul meu ca nişte bandaje crescute în carne, mă sufocă şi mă dor. eu sunt o rană deschisă şi tu eşti prelungirea mângâietoare a spitalului, scârţâitul plăcut al uşii, mama şoptindu-mi „dormi”, întunericul lăptos care îmi umple plămânii. tu eşti cârja îngăduitoare şi blândă de care se sprijină temător zborul meu, ultimul, cel în care aripile mele vor putrezi.