eu sunt un inger

eu sunt un înger, am aripi sub piele. am fâşii de disperare sub unghiile mele prelungi şi mâinile îmi sunt mânjite de sângele unei naşteri mai violente decât a mea. mai multe nu-ţi pot spune acum. în tăcerea mea sunt scene largi şi claruri de lună şi actori visându-se în alte lumi, sunt despărţiri îndurerate, aşa cum este despărţirea noastră, sunt lovituri de bocanc în burţi de câine, sunt scrumiere cu desene complicate de scrum de ţigară, şi volănaşele rochiţei verzi a surorii mele care au tresărit toate când mama şi-a trecut cu grabă şi cu sete peste obrajii ei palma. e atâta violenţă în mine, sunt crime inimaginabile comise la fiecare încheietură a mâinii mele, sunt lupte sângeroase de stradă, masacre, însă ajung atât de greu la suprafaţă, şi atât de rar pentru că eu sunt un înger şi pielea mea ascunde totul ca o copertă opacă şi foarte frumos colorată. dar dacă o să vii foarte aproape de mine şi o să-ţi apropii palmele de tâmplele mele, o să te fac să auzi în ele zvonul suferinţei pe care o îndur clipă de clipă. o să te las să întârzii lângă mine, să-mi simţi coatele, genunchii, pomeţii obrajilor cu mâinile tale agere de orb, o să te las, numai pe tine, să-mi intri cam un centimetru sub piele şi să îmblânzeşti suferinţa mea infinită, să-mi mângâi foarte uşor aripile înfăşurate în jurul meu, cu vârfurile îndreptate spre inimă. mângâierile tale sunt răcoroase ca pentru un bolnav mistuit de febră. dar pielea mă strânge tot mai tare, aripile se înfăşoară în jurul meu ca nişte bandaje crescute în carne, mă sufocă şi mă dor. eu sunt o rană deschisă şi tu eşti prelungirea mângâietoare a spitalului, scârţâitul plăcut al uşii, mama şoptindu-mi „dormi”, întunericul lăptos care îmi umple plămânii. tu eşti cârja îngăduitoare şi blândă de care se sprijină temător zborul meu, ultimul, cel în care aripile mele vor putrezi. 

ultima varsta

 ma opresc din citit. e gata poemul tăiat din vene. cu multe pauze, cu nenumărată încetineală. e gata poemul şi pauzele stau acum lângă uşă, ca nişte urechi apăsându-se curioase pe scorbura cheii, ca nişte urechi între prosoapele ude din baie, ca nişte respiraţii grăbite, feminine, în care presimţi un surâs. m-am oprit prea târziu, când te-am văzut. îmi scânteiau ochii înapoia cuvintelor încât n-am simţit trupul tău în cameră apăsându-mă ca umbra unor tălpi de sanie pe zăpadă. e gata poemul din mine eşti retezată tu. ireversibil. mă refaci cu blândeţe, citind, în colţul de cameră. alerg suflând cu greutate de pe o filă pe alta. de pe un picior pe altul. salturile sunt un dezvăţ de tine. e gata poemul ca tăişul unei scoici. ne poate răni. pe scena lui străluceşte amintirea culiselor. îmi trag poemul din vene ca şi când m-aş ajuta să-mi crească alte voci. mă golesc, mi-e respiraţia căruntă. sunt plămânul fantomatic cu care un bătrân îşi fumează despărţirea de lume. camera de spital se termină acolo unde mâna ta învârteşte, jucându-se, scrumiera. tu te aşezi între mine şi sângele meu, îţi pui umbra ta la hotar, mă mângâi cu beznă. mă ridic pe marginea patului, părul des şi moale al aerului îmi intră şi îmi iese din plămâni ca o gheară de pisică. e liniştitor ca o pastilă. ca somnul de după pastilă. ca dunga de lumină de la capătul camerei în care se aud celelalte voci. poemul e una dintre ele. atârn de marginea patului şi-mi vorbesc. aşez între lucruri distanţe cât mai mari, ca să nu le străbat niciodată. între noi stă un mut gesticulându-ne când pe unul, când pe celălalt. tu răsari la capătul unui braţ, eu apun la capătul celuilalt. alergăm unul după altul prin gesturile lui, până când îi cădem de pe trup. 

linia de creta

să nu cerşesc, mi-a spus mama, când scriu. să te caut, dar să nu te cerşesc. să-mi şterg ochii atunci când scriu, oricât aş plânge. auzi vântul disperării şuierând prin alunii cuvintelor mele? e un joc de copii care vine să locuiască în el, aşa cum locuieşte o bucurie neştiută într-o veche tristeţe. vrei să-l jucăm împreună? simt mereu că pentru tine e cumva prea repede totul. că sunt prea zgomotos, că vocea mea se aude prea tare, că aşteptarea mea te striveşte. îmi pari atât de obosită de mine, iubito, înainte să mă fi cunoscut. fiecare gest e strident, fiecare încercare ratată. căutându-te, e ca şi cum aş număra neîntrerupt zile sau poate săptămâni de-a rândul, cu speranţa că undeva, foarte departe, după şiruri nesfârşite de cifre, o să te pot întâlni. dar numerelor le urmează mereu alte numere, aşa cum disperării mele îi urmează mereu altă disperare mai definitivă decât înainte, dar imperfectă faţă de cea care va veni. niciunul dintre şiruri nu se sfârşeşte cu tine. să scrii pentru tine, mi-a spus mama, dar ce sens are să scriu pentru mine când oricum numai pentru mine scriu? renunţ să mai scriu, să mai caut. nu mai vreau să scriu decât o linie lungă de cretă la care să se adune toţi prietenii copilăriei mele şi să ne luăm la întrecere, să alergăm, să alergăm şi să râdem. să alergăm şi să râdem până la tine. 

Sunt infectat de dragoste; intim
Te-am sângele ce zilnic mă-ncălzește,
Mi-ești fiecare puls de bioritm...
De nu te văd și trup mi se topește.

Îmi sparge pieptul inima când bate
Cum clopotul-colos de Notre Dame
De nu ești tu... e doar singurătate...
Nimic nu vreau pe lume să mai am!

Am capul un vârtej de spin galactic,
Ești astrul meu, giganticul de sor
Și spațiu-i doar al tău, faci timpul static...
Ești luciul lunii-n fin-cristalul după nor.

Mi-am făcut tălpi, potcoave de Pegas,
S-alerg în lume să-ți adun comori
Și palme-n diamant de puf le-am tras
Hamac să-ți fac... moale cu dur, din flori.

Vreau eu să fiu altar de mânăstire,
Unde să-ți lași eterne rugăminți;
Sunt cor de îngeri într-o răstignire
Cum o Mesie-n rugăciuni fierbinți...

Te-aș vrea să-mi fi mireasă-n pururi voal,
Să te-nalț castă printre frescele de dom,
Să-ți fie viața-n dans, perpetuu bal...
Să-ți fiu străjer de vise, majo

Mi-e, azi, un dor năprasnic de demult
-Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult -
Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil;
Mă-ntorc în gând de timp și spațiu, din exil.

Mi-e dor, de lungi, de primăveri cu cărăbuși,
De colivia goală, plânsă, cu pierduți peruși,
De-un cuib de rândunele atârnat pe prispă,
De cioara-n croncănit pe gard, care mă-ntristă.

Mi-e dor de dat cu sania, pe-un ger de mal,
De mama povestind în lacrimi despre primul bal,
Miros din brazda plină-n trandafiri și cu zambile,
De la bunică-n grădinița mică, depănând idile.

Mi-e dor de tei și dudul, străji la poartă,
De cum priveam pe-ai mei plecând la toartă
Pe drumul de la casa-n cartier, pân’ la oraș...
Revăd zâmbind, cărându-și geanta, pe poștaș.

Mi-e dor de huruitul trotinetei cu rulmenți,
Prezente-am chipuri de amici, colegi, de repetenți...
Mă uit la palme și-s murdare de cerneală;
Mă văd pe băncile de lemn, tocite, de la școală.

Mi-e dor de mers desculț, fără sandale,
Reîntâlnesc vecina-n stradă, veșnic la taclale,
Am încă-n palmă-o coadă colorată de șopârlă...
Fac baie-n plină vară-n josul Prahovei, la gârlă.

Mi-e dor de cercul ce-mpingeam c-o sârmă,
De cărucior, cu figurine, ce-l repun la drum, neștiind de cârmă,
Mă văd în podul școlii trăgând fum dintr-o țigară...
Ascult mânjit pe față, cu prietenii pitit, concertul de fanfară.

Mi-e dor de bucuria, de-a juca, la nesfârșit de zi,
Am mintea plină de imagini fără nume de copii,
Simt sufletul cu inima-ntr-o neagră călimară
Ce-o-nțep cu o peniță-n toc de lemn... mintea fugară.

Mi-e dor, că nu mai am vacanțele de vară,
Îl văd pe tata trist, că n-am luat cursul de chitară,
N-am remușcări c-aș fi putut să mă înec,
Nici că furam din vișinata de la beci, ca să petrec.

Mi-e dor, miros cravata roșie la gât,
Am buze încă tremurând de-un prim sărut,
Sărbătoresc timid-pierdut, finalul de liceu...
Simt sfoara că mă taie-n palme de la zmeu.

Mi-e dor de cântul tatei, serile, la mandolină
-Festivul după cine, ce-așteptam să vină-
De mâna-n păr, de la bunic, ce-i stau în poală,
De băile în flori de fân, la primul semn de boală.

Mi-e dor de cățăratul printre țepi, în pruni,
De sila când plecam la școală-n fiecare luni,
Mă văd urcând pe dealul Ciob, lângă Doftana...
Simt cald miros de lapte ce-mi aduce mama.

Mi-e dor de aburul din bulgăr de zăpadă
Din mâini de rebegit, ce stau să-mi cadă,
Am sunetul de clopot de la fiecare Paște...
Mă uit la puiul care sparge oul și se naște.

Mi-e dor de liniștea de la un somn de vară
Pe un cerdac de greieri, cald, afară,
De patu-n puful cu pilotă al bunicii,
De albul, bunul, cu povești și pozele tunicii.

Mi-e dor de timp, pierdut în nopți pe iarbă,
Culcat cu bolta-n iris... Venus mă dezmiardă,
O iau și-o pun în băț și-o cânt pentru colind,
Cu sacu-mbujorat de mere, ce obraz m-intind...

Mi-e un dor nestăvilit, nebun, de mine
Ce sunt la fel, un neschimbat, nu cred destine...
Doar cărțile țin cont, ce-aștern trecutul peste file...
Mi-e dor de ieri, ce mă desparte mii de zile.

Mi-e dor de fiecare loc ce l-am pășit,
Mi-e dor și de pedepsele, ce simt și-am ispășit,
Mi-e dor de râsul sorei, de mătuși și de părinți...
Mi-e dor de gustul de icoane-n sărutat de sfinți.

Mi-e dor de-o lume altfel, care-a dispărut,
Mi-e dor s-o readuc, să fiu din nou, un nou născut,
Mi-e dor nespus de anticul din mine...
Mi-e dorul neîmplinit, timp e nerelativ și nu revine.

Mi-e dor de-un aer reavăn, pur, ce respiram,
Mi-e dor de vântul ce prin păr mi-l răsfiram,
Mi-e un dor profund de ce-am iubit și mai iubesc.
Mi-e dorul, dorul fără saț, de mor, să mai trăiesc.........

 *   Te-am iubit shi m-ai iubit
Te-am crezut,
Dar in zadar,
Totul a fost un vis amar
Nu credeam k esti asha
Cand erai cu mine
Gandul iti era la ea
Nu te credeam asha,
Dar ce sa fac?
Esti cu alta...
Cand ma uit pe geam,
Doar pe tine te vad.
In visuri te-aud
In visuri te vad
Degeaba, nu cred
K am sa te revad.
E prea tarziu acum,
Am sa o iau pe un alt drum,
Lumina mi s-a stins,
Iar calea mi s-a rupt,
Singura ma duc
Ashteptand un haiduc.
Hiducul u esti,
K nu te pot uita,
Privirea ta shi vocea ta,
Eu nu le pot uita.
Ai fost un vis trecut,
O carte veche-n pod,
O ramura uscata...
Shi-un vis nemuritor!

 In fiecare noapte,
In fiecare zi
Stiu k esti alaturi de mine
Simt prezenta ta.

Nu rostesti nimik
Ci doar am privesti
Ti-e frica sa-mi vb
Nu vrei sa ma ranesti.

E fara rost k-mi ceri
Sa scriu in continuare
Deoarece,nevoia de u
Ma atrage spre absurd

Orice ar fi
Oriunde ne-am afla
Nu ne vom desparti
De fericirea care ne e data.

Impreuna vom lupta,
Cu dragostea ne vom juca,
Reciproc vom spera
Si vom triumfa.

Vino si nu te lasa invins
Asculta glasul inimii tale
Speranta in noi nu ti-o pierde
Caci ea ne va ajuta.
II una dintre poeziile scrise de mine pe care o dedic tuturor indragostitilor