ganduri

Ne-am nascut numai pentru o singura persoana, persoana in a carei cautare suntem incontinuu... Am avut impresia ca te zaresc... tu jumatate a vietii mele, tu inger ce ma aduci pe drumul bun si ce ma inveti tainele iubirii sfinte, tu esti cea care dai vietii mele un sens, un impuls de a infrunta crunta viata si de a o lua de la capat cu fruntea sus... Desi departe, tu m-ai invatat ca iubirea e mai presus de orice, mai presus de distanta ce ne desparte, mai presus de oameni, mai presus chiar si de trupurile noastre… pentru ca ceea ce dainuie in eternitate este IUBIREA.

Ce a ramas din mine si din visele mele? nici macar nu-mi pot raspunde la aceasta intrebare...drum pierdut sub greutatea pasilor fara scop,intuneric in mine si-n afara mea, sens pierdut, cuvinte rostite pentru a umple tacerile.
De ce apasa asa de greu acesti ani, unde am pierdut copilul ce-l purtam in mine?...si totul nu este decit propria mea devenire, nu sint decit caramizile ce se tot adauga....pana unde si pana cand?
ma simt ca o casa parasita,lipsita de viata si fara posibilitatea de a primi razele soarelui....o casa in care totul

este inghetat...pina si fantomele trecutului mor de tristete aici......m-am saturat de ploaia asta care imi intra in ganduri cu picaturi mici si reci, mi-e dor pana la lacrimi de coloanele mele albe, mi-e dor de cer..ma simt straina si ciudata ca o poveste desenata in carbune printre coperti lucioase ratacita printre rafturile unei biblioteci moderne...cu ce sa incep??cu valurile, cu furtuna de frunze

 cu falfaitul de aripi printre stanci?...urasc constantele , secundele moarte si mainile ce stau cuminti si asteapta minuni...exista oare clepsidra pentru fericire?...mi-e dor de inalt inchis in priviri mirate...mi-e dor de iarba incurcata in par...sa vina vara...sa imi plimb mainile peste pamantul negru si sa visez ca zbor, sa urc printre galben si negru si alb pana la cerul albastru...sa fiu...acum dorm...m-am saturat de ploaia asta rece, de norii ei plumburii si de zidurile fara personalitate!
Imi vine sa desenez vorbe, sa le scrijelesc in lemn alb de mesteacan....cateodata este bine sa te intinzi cu fatza la stele si sa crezi in tine!Intotdeauna m-am impiedicat de cuvinte sau de modul dezordonat in care se aseaza in propozitii,fraze, randuri sau versuri!Cand mi-e somn de obicei nu dorm...ma gandesc la copaci cu radacini batrane, la castane si la dor de duca.....

...Cineva imi punea,aseara,o intrebare.Un strain cu care port un dialog pe un site de socializare.Intrebarea era:''de cat timp esti pe site-ul asta?'',la care am raspuns ca de 3-4 ani cu aorecare intermitente,ca atunci cand ma atasez prea mult de unii oameni sau cand sunt deranjata de ceva,imi iau o pauza,desfiintez contul sau,doar,ma mut pe alt site.(Nu pot rupe legatura cu oamenii,pt ca-i iubesc,le iubesc mintea si sufletul).
Apoi urmeaza alta intrebare,care,recunosc,m-a frapat,o intrebare care nu mi-a mai fost pusa niciodata,o intrebare care m-a instiintat ca el,celalalt om,este asemeni mie : ''Si ce mai cauti,ce te mai cauti,cat te mai cauti?''
Cat adevar,cata intelegere,cata descoperire!Am sa incerc sa reproduc si raspunsul meu,poate ca am sa-i mai aduc si ceva completari,cine stie,pt ca in acest timp,vorbesc si cu mine:
Ce/cat ma caut?Habar n-am.Poate pana am sa ma reintregesc,pana am sa ma simt implinit. Adun pe

bucatele, de la fiecare om si din fiecare situatie,ceea ce simt ca am nevoie,ca mi se potriveste.Probabil ca nu pot accepta in subconstientul meu,ca nu sunt tot ceea ce mi-as dori sa fiu.Zi de zi descopar noi valente ale oamenilor din jur.Incerc sa asimilez cat pot din cele ce-mi par bune,cele ce-mi par ca ma inalta cu o treapta in ochii mei.Nu concurez cu nimeni si nimic(sau asa sper eu ca fac).Nu ma vreau pus in balanta cu nimeni.Vreau doar sa ma simt intreag.
Refuz sa accept aceasta ideea cum ca asta-i viata,ca o traiesc asa cum imi iese si gata.....
Nu cer nimic,nimanui.Ii cer,desi doar din cand in cand(spre rusinea mea),ii mai cer ,Domnului,timp si intelepciune si ochi sa discern binele de rau,frumosul de urat.
S a fie gresita calea pe care am ales-o pt mine?Chiar de-ar fi asa,nu stiu sa merg pe alta calea....Am o idee fixa,sa merg,sa merg,sa cunosc,sa ma cunosc,ajutata de mine,ajutata de alti....alegerea mea este sa merg sa ma caut.(sa speram ca nu la cap).Atat.

Timpul m-a ajuns din urma.Am incercat sa ma ascund de el,am incercat sa mai raman putin cu tineretea.
Imi doream sa mai cutreier alei si vise,sa ma mai pierd in joaca unui flirt,sa mai cochetez cu cate o ideea nebunatica.
Dar,timpul,n-a vrut.Sta langa mine,asezat,tacut.Uneori imi mai asculta franturile de povesti,alteori imi face semn sa tac si doar sa-i fiu alaturi.
Ma privesc in oglinda si ma vad frumoas,vad frumusetea anilor de acum:cateva fire albe,cateva riduri in plus,ceva cearcane.Imi simt corpul mai greoi cu ceva kg,picioarele obosesc mai usor,ritmul inimii putin schimbat.
Timpul e cu mine,prin mine...Imi urmaresc gandurile si...imi dau seama ca azi sunt mai altfel,mai realist,mai rational,mai pasnic in luptele de zi cu zi,si-mi place sa cred ca si un pic mai inteleapt.
Si totusi,cand s-au schimbat atat de multe ,cand s-au schimbat toate?Parca ieri ne zbenguiam indragostiti prin parcuri,razand de tot si de toate.Ne simteam invincibili,ne simteam stapanii timpului.
Dar azi...ma privesc in oglinda si ...imi vine sa o sparg!