eu sunt un inger

eu sunt un înger, am aripi sub piele. am fâşii de disperare sub unghiile mele prelungi şi mâinile îmi sunt mânjite de sângele unei naşteri mai violente decât a mea. mai multe nu-ţi pot spune acum. în tăcerea mea sunt scene largi şi claruri de lună şi actori visându-se în alte lumi, sunt despărţiri îndurerate, aşa cum este despărţirea noastră, sunt lovituri de bocanc în burţi de câine, sunt scrumiere cu desene complicate de scrum de ţigară, şi volănaşele rochiţei verzi a surorii mele care au tresărit toate când mama şi-a trecut cu grabă şi cu sete peste obrajii ei palma. e atâta violenţă în mine, sunt crime inimaginabile comise la fiecare încheietură a mâinii mele, sunt lupte sângeroase de stradă, masacre, însă ajung atât de greu la suprafaţă, şi atât de rar pentru că eu sunt un înger şi pielea mea ascunde totul ca o copertă opacă şi foarte frumos colorată. dar dacă o să vii foarte aproape de mine şi o să-ţi apropii palmele de tâmplele mele, o să te fac să auzi în ele zvonul suferinţei pe care o îndur clipă de clipă. o să te las să întârzii lângă mine, să-mi simţi coatele, genunchii, pomeţii obrajilor cu mâinile tale agere de orb, o să te las, numai pe tine, să-mi intri cam un centimetru sub piele şi să îmblânzeşti suferinţa mea infinită, să-mi mângâi foarte uşor aripile înfăşurate în jurul meu, cu vârfurile îndreptate spre inimă. mângâierile tale sunt răcoroase ca pentru un bolnav mistuit de febră. dar pielea mă strânge tot mai tare, aripile se înfăşoară în jurul meu ca nişte bandaje crescute în carne, mă sufocă şi mă dor. eu sunt o rană deschisă şi tu eşti prelungirea mângâietoare a spitalului, scârţâitul plăcut al uşii, mama şoptindu-mi „dormi”, întunericul lăptos care îmi umple plămânii. tu eşti cârja îngăduitoare şi blândă de care se sprijină temător zborul meu, ultimul, cel în care aripile mele vor putrezi. 

ultima varsta

 ma opresc din citit. e gata poemul tăiat din vene. cu multe pauze, cu nenumărată încetineală. e gata poemul şi pauzele stau acum lângă uşă, ca nişte urechi apăsându-se curioase pe scorbura cheii, ca nişte urechi între prosoapele ude din baie, ca nişte respiraţii grăbite, feminine, în care presimţi un surâs. m-am oprit prea târziu, când te-am văzut. îmi scânteiau ochii înapoia cuvintelor încât n-am simţit trupul tău în cameră apăsându-mă ca umbra unor tălpi de sanie pe zăpadă. e gata poemul din mine eşti retezată tu. ireversibil. mă refaci cu blândeţe, citind, în colţul de cameră. alerg suflând cu greutate de pe o filă pe alta. de pe un picior pe altul. salturile sunt un dezvăţ de tine. e gata poemul ca tăişul unei scoici. ne poate răni. pe scena lui străluceşte amintirea culiselor. îmi trag poemul din vene ca şi când m-aş ajuta să-mi crească alte voci. mă golesc, mi-e respiraţia căruntă. sunt plămânul fantomatic cu care un bătrân îşi fumează despărţirea de lume. camera de spital se termină acolo unde mâna ta învârteşte, jucându-se, scrumiera. tu te aşezi între mine şi sângele meu, îţi pui umbra ta la hotar, mă mângâi cu beznă. mă ridic pe marginea patului, părul des şi moale al aerului îmi intră şi îmi iese din plămâni ca o gheară de pisică. e liniştitor ca o pastilă. ca somnul de după pastilă. ca dunga de lumină de la capătul camerei în care se aud celelalte voci. poemul e una dintre ele. atârn de marginea patului şi-mi vorbesc. aşez între lucruri distanţe cât mai mari, ca să nu le străbat niciodată. între noi stă un mut gesticulându-ne când pe unul, când pe celălalt. tu răsari la capătul unui braţ, eu apun la capătul celuilalt. alergăm unul după altul prin gesturile lui, până când îi cădem de pe trup. 

linia de creta

să nu cerşesc, mi-a spus mama, când scriu. să te caut, dar să nu te cerşesc. să-mi şterg ochii atunci când scriu, oricât aş plânge. auzi vântul disperării şuierând prin alunii cuvintelor mele? e un joc de copii care vine să locuiască în el, aşa cum locuieşte o bucurie neştiută într-o veche tristeţe. vrei să-l jucăm împreună? simt mereu că pentru tine e cumva prea repede totul. că sunt prea zgomotos, că vocea mea se aude prea tare, că aşteptarea mea te striveşte. îmi pari atât de obosită de mine, iubito, înainte să mă fi cunoscut. fiecare gest e strident, fiecare încercare ratată. căutându-te, e ca şi cum aş număra neîntrerupt zile sau poate săptămâni de-a rândul, cu speranţa că undeva, foarte departe, după şiruri nesfârşite de cifre, o să te pot întâlni. dar numerelor le urmează mereu alte numere, aşa cum disperării mele îi urmează mereu altă disperare mai definitivă decât înainte, dar imperfectă faţă de cea care va veni. niciunul dintre şiruri nu se sfârşeşte cu tine. să scrii pentru tine, mi-a spus mama, dar ce sens are să scriu pentru mine când oricum numai pentru mine scriu? renunţ să mai scriu, să mai caut. nu mai vreau să scriu decât o linie lungă de cretă la care să se adune toţi prietenii copilăriei mele şi să ne luăm la întrecere, să alergăm, să alergăm şi să râdem. să alergăm şi să râdem până la tine. 

Sunt infectat de dragoste; intim
Te-am sângele ce zilnic mă-ncălzește,
Mi-ești fiecare puls de bioritm...
De nu te văd și trup mi se topește.

Îmi sparge pieptul inima când bate
Cum clopotul-colos de Notre Dame
De nu ești tu... e doar singurătate...
Nimic nu vreau pe lume să mai am!

Am capul un vârtej de spin galactic,
Ești astrul meu, giganticul de sor
Și spațiu-i doar al tău, faci timpul static...
Ești luciul lunii-n fin-cristalul după nor.

Mi-am făcut tălpi, potcoave de Pegas,
S-alerg în lume să-ți adun comori
Și palme-n diamant de puf le-am tras
Hamac să-ți fac... moale cu dur, din flori.

Vreau eu să fiu altar de mânăstire,
Unde să-ți lași eterne rugăminți;
Sunt cor de îngeri într-o răstignire
Cum o Mesie-n rugăciuni fierbinți...

Te-aș vrea să-mi fi mireasă-n pururi voal,
Să te-nalț castă printre frescele de dom,
Să-ți fie viața-n dans, perpetuu bal...
Să-ți fiu străjer de vise, majo

Mi-e, azi, un dor năprasnic de demult
-Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult -
Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil;
Mă-ntorc în gând de timp și spațiu, din exil.

Mi-e dor, de lungi, de primăveri cu cărăbuși,
De colivia goală, plânsă, cu pierduți peruși,
De-un cuib de rândunele atârnat pe prispă,
De cioara-n croncănit pe gard, care mă-ntristă.

Mi-e dor de dat cu sania, pe-un ger de mal,
De mama povestind în lacrimi despre primul bal,
Miros din brazda plină-n trandafiri și cu zambile,
De la bunică-n grădinița mică, depănând idile.

Mi-e dor de tei și dudul, străji la poartă,
De cum priveam pe-ai mei plecând la toartă
Pe drumul de la casa-n cartier, pân’ la oraș...
Revăd zâmbind, cărându-și geanta, pe poștaș.

Mi-e dor de huruitul trotinetei cu rulmenți,
Prezente-am chipuri de amici, colegi, de repetenți...
Mă uit la palme și-s murdare de cerneală;
Mă văd pe băncile de lemn, tocite, de la școală.

Mi-e dor de mers desculț, fără sandale,
Reîntâlnesc vecina-n stradă, veșnic la taclale,
Am încă-n palmă-o coadă colorată de șopârlă...
Fac baie-n plină vară-n josul Prahovei, la gârlă.

Mi-e dor de cercul ce-mpingeam c-o sârmă,
De cărucior, cu figurine, ce-l repun la drum, neștiind de cârmă,
Mă văd în podul școlii trăgând fum dintr-o țigară...
Ascult mânjit pe față, cu prietenii pitit, concertul de fanfară.

Mi-e dor de bucuria, de-a juca, la nesfârșit de zi,
Am mintea plină de imagini fără nume de copii,
Simt sufletul cu inima-ntr-o neagră călimară
Ce-o-nțep cu o peniță-n toc de lemn... mintea fugară.

Mi-e dor, că nu mai am vacanțele de vară,
Îl văd pe tata trist, că n-am luat cursul de chitară,
N-am remușcări c-aș fi putut să mă înec,
Nici că furam din vișinata de la beci, ca să petrec.

Mi-e dor, miros cravata roșie la gât,
Am buze încă tremurând de-un prim sărut,
Sărbătoresc timid-pierdut, finalul de liceu...
Simt sfoara că mă taie-n palme de la zmeu.

Mi-e dor de cântul tatei, serile, la mandolină
-Festivul după cine, ce-așteptam să vină-
De mâna-n păr, de la bunic, ce-i stau în poală,
De băile în flori de fân, la primul semn de boală.

Mi-e dor de cățăratul printre țepi, în pruni,
De sila când plecam la școală-n fiecare luni,
Mă văd urcând pe dealul Ciob, lângă Doftana...
Simt cald miros de lapte ce-mi aduce mama.

Mi-e dor de aburul din bulgăr de zăpadă
Din mâini de rebegit, ce stau să-mi cadă,
Am sunetul de clopot de la fiecare Paște...
Mă uit la puiul care sparge oul și se naște.

Mi-e dor de liniștea de la un somn de vară
Pe un cerdac de greieri, cald, afară,
De patu-n puful cu pilotă al bunicii,
De albul, bunul, cu povești și pozele tunicii.

Mi-e dor de timp, pierdut în nopți pe iarbă,
Culcat cu bolta-n iris... Venus mă dezmiardă,
O iau și-o pun în băț și-o cânt pentru colind,
Cu sacu-mbujorat de mere, ce obraz m-intind...

Mi-e un dor nestăvilit, nebun, de mine
Ce sunt la fel, un neschimbat, nu cred destine...
Doar cărțile țin cont, ce-aștern trecutul peste file...
Mi-e dor de ieri, ce mă desparte mii de zile.

Mi-e dor de fiecare loc ce l-am pășit,
Mi-e dor și de pedepsele, ce simt și-am ispășit,
Mi-e dor de râsul sorei, de mătuși și de părinți...
Mi-e dor de gustul de icoane-n sărutat de sfinți.

Mi-e dor de-o lume altfel, care-a dispărut,
Mi-e dor s-o readuc, să fiu din nou, un nou născut,
Mi-e dor nespus de anticul din mine...
Mi-e dorul neîmplinit, timp e nerelativ și nu revine.

Mi-e dor de-un aer reavăn, pur, ce respiram,
Mi-e dor de vântul ce prin păr mi-l răsfiram,
Mi-e un dor profund de ce-am iubit și mai iubesc.
Mi-e dorul, dorul fără saț, de mor, să mai trăiesc.........

 *   Te-am iubit shi m-ai iubit
Te-am crezut,
Dar in zadar,
Totul a fost un vis amar
Nu credeam k esti asha
Cand erai cu mine
Gandul iti era la ea
Nu te credeam asha,
Dar ce sa fac?
Esti cu alta...
Cand ma uit pe geam,
Doar pe tine te vad.
In visuri te-aud
In visuri te vad
Degeaba, nu cred
K am sa te revad.
E prea tarziu acum,
Am sa o iau pe un alt drum,
Lumina mi s-a stins,
Iar calea mi s-a rupt,
Singura ma duc
Ashteptand un haiduc.
Hiducul u esti,
K nu te pot uita,
Privirea ta shi vocea ta,
Eu nu le pot uita.
Ai fost un vis trecut,
O carte veche-n pod,
O ramura uscata...
Shi-un vis nemuritor!

 In fiecare noapte,
In fiecare zi
Stiu k esti alaturi de mine
Simt prezenta ta.

Nu rostesti nimik
Ci doar am privesti
Ti-e frica sa-mi vb
Nu vrei sa ma ranesti.

E fara rost k-mi ceri
Sa scriu in continuare
Deoarece,nevoia de u
Ma atrage spre absurd

Orice ar fi
Oriunde ne-am afla
Nu ne vom desparti
De fericirea care ne e data.

Impreuna vom lupta,
Cu dragostea ne vom juca,
Reciproc vom spera
Si vom triumfa.

Vino si nu te lasa invins
Asculta glasul inimii tale
Speranta in noi nu ti-o pierde
Caci ea ne va ajuta.
II una dintre poeziile scrise de mine pe care o dedic tuturor indragostitilor

 *   Esti steaua ce ma lumineaza in fiecare
noapte cu lumina poleita de argint,
esti cea mai firava si mai sclipitoare
raza de soare ce ma trezeste in fiecare dimineata.
esti roua de pe frunzele florilor trandafirii
ce-mi saruta si-mi mangaie obrazul,
esti floarea ce infloreste in inima mea.
esti stropul de ploaie ce ma trezeste din
visul meu adanc si placut precum zambetul tau.
esti spuma valurilor vietii ce se spulbera
in iknaltimea vazduhului albastru
ce cuprinde cu intensitatea sa aripa franta
a unui suflet fugit din lumea inlantuita a tristetii.
esti un vis hoinar ratacit in mintea mea,
esti roua diminetilor tarzii incendiate de soare.
esti frunza pe care o tin intre degete,
esti raza de soare ce-mi maingaie privirile.
esti ultima silaba pe care o rostesc inainte de a te visa.
TE IUBESC!!!

o iubire nemuritoare

Te-am cunoscut in zi de toamna
Cand totul m-i se parea pustiu
Si m-am indragostit de tine
Fara sa vreau,fara sa stiu.
Te aseman unui soare
Ce pluteste lin pe cer
Iar eu fiind intinsa mare
O singura raza-ti cer;
O raza plina de iubire
O vorba dulce si un sarut
Sa pastrez ca amintire
Tot ce-am trait sau am avut.
Iubirea noastra-i vantul
Ce adie oftand
Iar de ar fi sa nu mai bata
As mai avea un gand;
Sa fi tu fericita
Cu sau fara amintirea mea
Si eu...Oriunde as fi
Sa-ti pazesc dragostea!

senriment de iubire

Sentiment cu doua taisuri,iubire,
In mine alunecarea ta doare,
Rasucirile tale dor imens in mine
Si totusi am invatat sa te port ca pe o faclie!
Durerea a devenit un sentiment vital,
Sunt rana dupa rana o rana de iubire
Mustind si mirosind a jertfa...
Curând voi deveni un monopol si tu un ideal!
Am uitat de mult sentimentul de a fi cu mine,
Si adevarul in zadar ma stropeste cu lacrimi.
Stiu!
Dar sa nu ma parasesti iubire,
Inainte sa invat sa devin singuratate!

nu pastra pentru tine, prietene, taina inimii tale,
spune-mi-o mie, doar mie, in taina
tu, ce zambesti cu-atata gingasie
sopteste-mi cat mai lin : inima mea te va auzi
nu urechea.

adanca-i noaptea, casa tacuta
cuiburile pasarilor invaluite in somn
deschide-ti printre lacrimi furise
printre zambete nesigure
printr-o dulce-mbujorare a durerii
deschide-ti taina inimii tale ...

Ai aparut in viata mea, ca o petala adusa de vant
Eu te-am intampinat cu bratele-mi deschise,razand si sperand
Ne trezeam uneori,invaluiti in tacere visand
In inima Ta imi gaseam alinare oricand
Dar clipele acestea au trecut nesimtite, pe rand
Incepeam sa ma simt deseori,stingherit oftand
Astfel se scurse o parte din vreme pana cand
M-am trezit singur-uitat cu ocii-n lacrimi, plangand

As vrea sa fiu o floare
Ca tu sa ma culegi
Sau taina cea din zare
Cu ochii s-o dezlegi./
As vrea mireasma verii
Pe buze sa-mi aprinzi
S-au prospetimea marii
In plete sa ti-o prinzi./
Pe umaru-ti de marmuri
Sa pot sa ma cobor
In satene bucle valuri
Sa cant, sa rad, sa zbor !!

E noapte-afara cind privesc,
si la tine ma gindesc.
Si doresc sa te-ntilnesc,
Pe strada ce o privesc.
E un vis ce vis ramine.
Tu,esti departe de mine.
Si nu vei sosi nicicind,
Numai la mine in gind.
Inima-mi de dor suspina,
Ar vrea sa-ti stea vecina.
Ce pacat ca esti departe,
Macar de te-as cunoaste.
Mi-ar schimba cu ceva viata,
Daca ti-as cunoaste fata.
As fi mult mai linistita,
Poate chiar si fericita.

 

N-am sa strig si n-am sa plang,
Am sa tac in asta seara.
Nu vreau inima sa-ti frang ,
Vreau tacerea mea sa doara .

Vreau sa doara doar atat
Cat poate sa doara firea
Ca nimic n-are valoare
Daca nu-ti mangai privirea .

Vreau sa doara doar atat
Cat poate sa doara-n noapte
Orice vis neimplinit
De-o iluzie de soapte .

N-am sa strig si n-am sa plang,
Am sa sufar in tacere
Nu vreau inima sa-ti frang
Sa cunosti a ei durere .

 

Trezeşte-te!
mă strigă
raza dimineţii.
Nu sta cu ochi-nchişi
privind la soare!
Trezeşte-te!
Salută
venirea primăverii!
Cuprinde-mă în cântec,
iar vieţii dă culoare!
Trezeşte-te
şi cântă
un cântec de iubire!
Trezeşte sentimente,
în ochii care plâng!
Trezeşte-mă
pe mine,
să-mi caut fericire!
Sunt pregătită astăzi,
cu zâmbet să înving...

unica mea iubita

Ca o pasare tu esti,
Ce zboara pe intinsul cer
Si libera in tot cuprinsul,
Ea se invaluie-n mister.


Cand m-ai zarit din inaltimi
Ai coborat la mine.
Si ti-am placut atat de mult,
Ca m-ai luat in zbor cu tine.


Noi ne iubeam ca doi copii
Strangand la piept unul pe altul,
Tocmai de sus din inaltimi,
Din cerul prea-inaltul.


Din joaca noastra de copii
A renascut o floare,
E dragostea cea minunata,
Mai scumpa ca oricare.


Eu te iubesc, te voi iubi
Mereu ca-n prima clipa,
Caci tu ai fost si vei ramane
Unica mea iubita.

 

speranta este ca un fir de ata, dar pesimismul este ca un sarpe cu venin. omul pesimist este incatusat in viata lui maruntasi in tristete el va incerca mereu sa asi caute salvarea. omul optimist este inconstient si visator, crede ca poseda cea ce de fapt el nu are. ori optimist ori pesimist de esti totul e in zadar nimic nu e de pierdut nimic de castigat. daca din greseala tu speranta ai alungat nu dispera, tu degeaba te-ai intristat. speranta este ca un pahar cu apa vie insa se poate transforma si in otrava, deci nu te atinge de acest pahar in zadar atunci cand ai sa pierzi caci de al vei bea in negru tu vei vede viata  nu in roz. destinu nu e scris nu-l poti afla, nu poate fi controlat, dar el poate fi faurit in taina. pentru tine ce a fost si ce va fi este rodul gandurilor tale ce poarta a sortilor haina. priveste in singuratatea cerului inseninatate si cu marele absolut atunci vei gasi vesnicia. de ce e cerul albastru de ce e lumina alba? poate pentru ca toate poarta a domnului seninatate.

Inaintea altcuiva,
tu simti duritatea ta,
diamant negru patrat
numa-n colturi slefuit.
Calea ta este taiata
de propria duritate.

In felii s-a sfasiat
carnea toata si-a brazdat
parca-i brazda din arat.
Nu mai are de cules,
singur calea si-a ales,
neagra cale insangerata
si in duhu-i blestemata!

Doamne, cum sa-l scot deacolo?
tot iadul l-a-mpresurat...
da-mi putere sa indur
si sa-i pot croi un drum!

Ma ametesc toti diavolii,
ma arunca-n agonii,
fara sange m-au lasat,
inima mi-a incetat...
Doamne sfant, ce sa ma fac?

Fiecare zi ni se pare o incercare, o provocare careia trebuie sa-i tinem piept. Avem infinite motive sa iubim viata si sa profitam din plin de fiecare clipa. Timpurile si ritmul ne-au indepartat de la adevaratul scop al vietii,ne inconjuram de lucruri inutile, ne indepartam de clipele cu adevarat importante. Ne satisfacem tot felul de pofte inutile cand avem nevoie de lucruri simple...Din ce ti-e mai greu , din aia vezi mai clar valoarea timpului tau... Ce faci cu el?...Bucura-te de lucruri pe masura ce ele se intampla!!!...Incearca sa fii mai atentla ce se intampla in viata ta si sa alegi...simplitatea, naturalul. Iubeste viata asa cum este ea, naturala si fireasca, fara artificii si cosmetizari
Am uitat cum arata iubirea...ea a plecat demult luind cu ea si emotiile...atunci cind un fulg se aseza pe genele mele sa se odihneasca,incintarea ce mi-o dadea imensitatea cimpului alb,fiorul asteptarii sarutului de iubire,acea caldura care ma facea sa simpt ca ma scufund intr-o apa adinca si straverzie....Nici lacrimile nu mai dor, iar inima si-a inchis usa de teama sa nu intre...tristetea

Cine poate afirma ca nu a simtit niciodata nevoia de a fi luat in brate, pupat si iubit? Nu ma indoiesc ca exista persoane care mi-ar tranti in fata un 'NU!' hotarat, dar ar minti. Nu exista om pe planeta asta care sa nu stie ce inseamna iubirea. Care sa nu fi alergat dupa ea, care sa nu fi plans din cauza ei, sau care sa nu o fi blestemat. In fond, asta e ceea ce ne defineste pe noi ca oameni.

Atunci, cei care neaga existenta ei sunt mai putini umani? Nu! Sunt doar prea lasi sa-si recunoasca infrangerea in fata acestei naluci pe care o reprezinta iubirea. Vedeti voi, asemenea zeitei dragostei, Afrodita, iubirea are o fire mai ciudata.

Ea e capricioasa cateodata si te face sa iti doresti ceva ce nu poti avea. E o rasfatata pentru ca stie, ca orice ar face va primi ofranda dorita. E meschina si cruda cand te lasa sa te prapadesti de durere fara sa miste un deget ca sa te ajute. E irascibila, furtunoasa, fara scrupule si foarte geloasa atunci cand nu-i acorzi atentie. Nu degeaba grecii au reprezentat iubirea printr-o femeie.

Dar, ca orice femeie, toate pacatele ii sunt iertate de frumusetea ei. De pasiunea puternica pe care o provoaca si de tumultul pe care-l naste in sufletul prazii ei. Si cine poate sa i se opuna?